23
CEI 52 DE CAI DIN DELTĂ, CARE URMAU SĂ FIE ABATORIZAŢI, AU FOST SALVAŢI
No comments · Posted by Info in Mai 2011
Ph. Razvan Pisoschi
Printr-o operaţiune excepţională din punct de vedere al coordonării voluntarilor şi al implicării instituţiilor mass-media, asociaţiile Vier Pfoten Romania şi GIA au reuşit să blocheze tirul care ducea spre abator cei 52 de cai capturaţi în pădurile din Deltă.
În ciuda interesului enorm stârnit de această întâmplare la nivel naţional, autorităţile au ţinut animalele în condiţii chinuitoare înainte şi pe parcursul transportului către abator, provocând moartea a 5 dintre acestea din lipsă de hrană şi de sete. Imaginile prezentând caii morţi în tir au făcut înconjurul ţării şi a întregii Europe, provocând multă senzaţie.
Mulţumită celor două asociaţii româneşti şi numeroşilor voluntari care au urmărit şi blocat TIR-ul, implicând presa şi poliţia, acum, cei 52 de cai rămaşi sunt “adăpostiţi” pe o proprietate privată din Brăila, unde aşteaptă să efectueze o serie de analize. Cu rândul, voluntarii români îngrijesc sărmanii caii, subnutriţi şi plini de răni datorate modalităţilor de încărcare şi de transport.
În cazul în care caii vor fi declaraţi sănătoşi, vor trebui eliberaţi, potrivit unui protocol de colaborare prezentat autorităţilor competente de către asociaţia Vier Pfoten. Vor fi sacrificaţi numai cei care suferă de anemie infecţioasă. De asemnea, se pare că va fi iniţiată o propunere de blocare a exporturilor de cai vii şi de carne de cal către Italia, ţara de destinaţie a acestor transporturi ale morţii.
cai salbatici delta · Cavalli · cavalli Romania · cavalli selvatici · cavalli selvatici Danubio · cavalli selvatici delta · danube delta horses · GIA · macellazione cavalli · padure letea · vier pfoten · wild horses Romania
20
AU FOST CAPTURAŢI 71 DE CAI SĂLBATICI DIN DELTA DUNĂRII
2 Comments · Posted by Info in Mai 2011
71 de cai sălbatici care trăiau liberi în Delta Dunării au fost capturaţi zilele trecute la indicaţia autorităţilor publice însărcinate cu protejarea zonei naturale. Se pare că animalele ar distruge pădurea “Letea” din parcul natural al Deltei, ultima zonă din Europa unde trăiesc în libertate circa 2.500 de cai. Datorită mobilizării asociaţiei Vier Pfoten Romania, cazul a devenit de interes public, chiar dacă, de mulţi ani, grupuri de cai sunt capturate şi abatorizate cu regularitate, oficial pentru a “proteja mediul înconjurător”. În realitate, multe persoane din mediul rural au solicitat – după capturare – să reintre în posesia propriului animal, chiar dacă nu aveau documentele în regulă pentru a demonstra că sunt proprietarii reali. Însă posibilitatea de a vinde animalul la abator în schimbul sumei de 25 de euro pentru fiecare cal i-a impulsionat pe mulţi locuitori să încerce orice.
Astăzi s-a aflat că asociaţia Vier Pfoten Romania a reuşit să cumpere cei 20 de mânji, temporar găzduiţi într-un grajd privat din zonă, în timp ce 21 de animale au fost depistate cu anemie infecţioasă şi vor fi sacrificate. Rămân 50 de cai, ţinuţi în condiţii prohibitive de către autorităţi, într-un singur ţarc, fără apă sau hrană, al căror destin rămâne să fie decis.
Intensă a fost şi mobilizarea instituţiilor mass-media româneşti cu privire la acest caz, care emoţionează o parte a opiniei publice. Caii din Deltă au fost protagoniştii unui documentar al televiziunii germane şi sunt obiect de studiu pentru cercetători ca cei de la universitatea din Viena, cu care Vier Pfoten se află în contact. În momentul de faţă, în România nu există o lege care să prevadă categoria de “cal sălbatic”, în consecinţă nici o modalitate de protejare formală a acestor animale superbe, pe care să te poţi baza, pentru a evita să fie ucişi. Vier Pfoten a denunţat Autoritatea Sanitară Locală şi autorităţile competente pentru modul în care sunt ţinuţi caii în aşteptarea abatorizării.
România exportă anual 22.000 de cai vii, destinaţi în special măcelăriilor italiene, şi circa 75.000 sub formă de carne.
Şi Save the Dogs se ocupă de cai de povară maltrate în zonele Cernavodă şi Medgidia şi întreţine în jur de cincisprezece, datorită adopţiei la distanţă.
cai salbatici delta · cavalli Romania · cavalli selvatici · cavalli selvatici Danubio · cavalli selvatici delta · danube delta horses · macellazione cavalli · padure letea · wild horses Romania
13
230 DE CÂINI ELIMINAŢI ÎNTR-O NOAPTE LA ADĂPOSTUIL PUBLIC DIN BOTOŞANI
3 Comments · Posted by Sara in Mai 2011
230 de cadavre. 230 de câini abandonaţi care, într-o singură zi, au fost declaraţi “bolnavi de jigodie” şi eliminaţi în urma deciziei Direcţiei Sanitar-Veterinară locală. Aceste lucruri s-au întâmplat între zilele de marţi şi miercuri la Botoşani, un oraş la 450 de km de Cernavodă, în Moldova. Din păcate, cu numai 24 de ore înainte, o mică dar foarte activă asociaţie de voluntari, ADOR, a vizitat bietele animale pe care le-a fotografiat şi le-a dat mâncare “rezervând” 18 dintre ele pentru a le duce în propriul adăpost pentru a le da ulterior în adopţie. Totul a fost inutil. În ziua următoare, revenind la refugiu, au găsit toate patrupedele bagate în saci de plastic. Morţi.
La sosirea ziariştilor, muncitorii refugiului public i-a „primit” pe aceştia aruncând cu pietre şi cărămizi, evident cu toţii erau în stare de ebrietate. Viceprimarul, intervievat de jurnaliştii români, a declarat ca “toţi câinii erau bolnavi de jigodie, o boală incurabilă”, declaraţii dezminţite de fotografiile publicate de ADOR făcute cu o zi înainte. În schimb, a condamnat comportamentul angajaţilor de la adăpostul public promiţând o investigaţie precizând însă că “cei care lucrează în acel adăpost public sunt persoane care aparţin celei mai de jos categorii a societăţii”.
În plus, nu este clar cum au fost ucise animalele. Din sângele găsit în cuşti este uşor de înţeles că aceştia nu au fost omorâţi fără a avea dureri ci din păcate au suferit. Voluntarii de la asociaţia ADOR susţin că anumiţi câini aveau pe corp semne clare de violenţă.
Contrar cazului similar din Constanţa, pe care Save The Dogs a reuşit să-l zădărnicească cu aproximativ un an în urmă, acest episod a avut un ecou puternic în mass-media română şi se pare că a cutremurat profund o parte a opiniei publice. Masacrul – identic cu cel care are loc în fiecare săptămână la adăpostul public Alfmob din Constanţa şi în alte sute de structuri împrăştiate pe tot teritoriul român – a avut loc în prezenţa unei legi care ar trebui să tuteleze protecţia maidanezilor, lege pe care o Comisie parlamentară a revizuit-o recent în sens peiorativ. De săptămâni întregi se aşteaptă degeaba ca Parlamentul să se pronunţe asupra noii forme a Legii dar votarea acesteia a fost amânată de nenumărate ori. Între timp, mii de câini nevinovaţi continuă să moară în Romania. Pentru a protesta împotriva celor întâmplate a fost lansată o petiţie.
- Înregistrare video publicată pe You Tube, ziua în care au fost găsite cadavrele
adapost Botosani · Botosani · cani romania · canile Botosani · massacro randagi Botosani · uccisioni Botosani
4
PRESA ROMÂNEASCĂ ÎN VIZITĂ LA ADĂPOSTUL PENTRU MĂGARI DE LA CERNAVODĂ
No comments · Posted by Info in Mai 2011

Creşte interesul instituţiilor mass-media româneşti faţă de proiectele STD.
Ultima vizită a unui important cotidian naţional datează de săptămâna trecută, când un fotograf şi un jurnalist de la cotidianul Eventimentul Zilei – însoţiţi de directorul nostru, dl. Laurentiu Vasilescu – au dorit să vadă personal extraordinarul adăpost pentru măgăruşi realizat de STD în parteneriat cu fundaţia britanică Donkey Sanctuary, pe dealurile joase din vecinătatea oraşului Cernavodă. Structura este unica de acest fel nu numai în România, ci în întreg Estul Europei şi a luat fiinţă datorită voinţei fundaţiei engleze de a-şi extinde proiectele către acele ţări unde, în continuare, măgarii se află în situaţii de suferinţă şi de abandon.
În prezent, aici sunt găzduite 58 de animale, împărţite în trei padocuri importate direct din Marea Britanie, în timp ce un proiect de asistenţă la domiciliu urmează să înceapă – din nou, mulţumită fondurilor engleze – pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale măgarilor de povară, încă utilizaţi la scară largă de către persoanele din mediul rural şi de comunităţile rrome, pentru a transporta diverse materiale.
Pentru a vă face o idee de ansamblu asupra situaţiei măgarilor din România, puteţi vizita secţiunea dedicată a site-ului.
În fotografii: jurnaliştii de la Evenimentul Zilei, în vizită la adăpostul de la Cernavodă, împreună cu Laurenţiu Vasilescu.

No tags










