fbpx

21 Mai: Sara Turetta va fi prezentă la târgul internaţional de carte de la Torino

Vestea cea bună este că Sara Turetta își reia programul de lansare a cărții sale “I cani, la mia vita” (Câinii, viața mea), asta după ce prezentarea autobiografiei președintei noastre a fost întreruptă inevitabil ca urmare a izbucnirii pandemiei de COVID-19.

Primul eveniment se va desfășura într-o locație pe care cu drag o numim “templul italian al cărților”, respectiv în cadrul Târgului Internaţional de Carte de la Torino, unde sâmbătă, în data de 21 mai, Sara va participa la Prezentarea Extinsă a Cărții sale. 

La finalul acestui eveniment, Sara are programată și o întâlnire cu prietenii și cititorii ei de toate vârstele, pentru a dialoga cu cei interesați pe marginea cărții lansate, pentru a lectura fragmente din aceasta și pentru a oferi câte un autograf în calitate de autoare chiar la standul editurii Edizioni Sonda (ora 17.30, Pavilionul 2, Standul expozițional K78).

Editura va facilita inclusiv difuzarea live pe Instagram a mult așteptatului eveniment.

Alte evenimente conexe sunt programate pe parcursul lunilor iunie si iulie ale acestui an, conform datelor pe care le vom anunța în curând, iar editura Humanitas din România anunță evenimentul de lansare a acestei cărți în limba română la sfârșitul lunii octombrie. Această ediție va include unele pagini suplimentare dedicate situației din Ucraina, respectiv ample relatări bazate pe evenimentele reale din viața persoanelor pe care Sara le-a întâlnit în zilele petrecute la granița româno-ucraineană.