fbpx

Știrea conform căreia o femeie a murit în urma atacului unor câini în București face turul presei din România și împarte opinia publică în pro și contra prezenței câinilor pe străzile orașelor și satelor.

Din păcate, dezbaterea publică devine o temă politică și un motiv de atac către instituția primarului capitalei ocolind problema principală a responsabilizării proprietarilor.  

Ani după ani, vedem cum din păcate, măsurile brutale luate în procesul de gestionare al animalelor fără stăpân nu au generat rezultatul dorit. 

Așa cum am menționat în nenumărate rânduri și noi, și alte asociații din România și din întreaga lume, indiferența deținătorilor de animale și necoordonarea autorităților se traduce printr-un lanț de tragedii ce afectează binele tuturor.  

Animale abandonate ajung constant la noi în adăpost fără ca autoritățile să intervină în prevenirea unor astfel de cazuri. Numărul redus al sterilizărilor și numărul extrem de mare al animalelor nemicrocipate, alături de nesupravegherea câinilor cu proprietari creează profilul unei tragedii viitoare. 

Lăsăm istoria să se repete si peste 5-10 ani ne vom confrunta cu aceleași situații, fără a știi cum să le gestionăm. În încercarea statului de a găsi vinovații, câinii ajung să fie singurii care plătesc prețul cel mai scump.  

Cerem în continuare autorităților să aplice amenzi proprietarilor care refuză sterilizarea și microciparea, precum și sancționarea drastică a situațiilor de abandon! 

După cum a menționat și primarul capitalei, Nicușor Dan, problema nu se rezumă la un singur vinovat, ci constituie o temă comună a mai multor instituții de la nivelul întregii țări. 

Statisticile ne ajută să confirmăm asta prin numărul câinilor raportați în Registrului de Evidență a Câinilor cu Stăpân. Ultimul raport publicat pentru 2022 prezintă un număr de 3 689 313 de câini microcipați la nivel național, din care doar 504 927 sunt sterilizați ceea ce duce la situații de abandon și la o înmulțire necontrolată a câinilor fără stăpân. Dacă am opri vânătoarea vinovaților și ne-am îndrepta atenția către cauza reală, poate am putea evita astfel de tragedii pe viitor. 

 Astăzi și în zilele ce urmează, ne îndreptăm cu durere și regret către familia afectată! Este greu să exprimăm neputința în fața unor astfel de cazuri. 

Vă invităm să urmăriți și declarația Președintei Save the Dogs and Other Animals, Sara Turetta în cadrul dezbaterii mediate de Lucian Mândruță în 22.01.2023.