Un câine care trăiește în sălbăticie are oare întotdeauna nevoie să fie salvat?
Atunci când vorbim despre câinii care hoinăresc liberi în natură există pericolul de a nu distinge clar diferența dintre diverse tipologii și, implicit, de a face greșeala de a considera că toți câinii se încadrează în una și aceeași categorie.
Dimpotrivă, pentru a putea analiza corect situația și starea de fapt, se impune o diferențiere clară între diverse haite de câini – fie ei liberi, maidanezi sau nedomesticiți.
Câini cu stăpân: în această categorie sunt incluse toate exemplarele care sunt considerate animale de companie și care sunt îngrijite de oameni, în diferite moduri și din diverse motive, fie pentru că proprietarii lor simt o legătură emoțională cu acestea sau pentru că acestea servesc unui anumit scop. Această categorie include toți câinii care se bucură de adăpost sigur și de un proprietar care poate să îi îngrijească în mod corespunzător.
Câini vagabonzi cu semi-aparținători: această categorie face referire la toate exemplarele canine, inclusiv la câinii care nu sunt înscriși în Registrul de evidență al câinilor cu stăpân (și în cazul cărora nu poate fi asigurată trasabilitatea privind apartenența la un anumit proprietar) și care pot aparține cuiva sau, în orice caz, cărora le pot fi garantate de către cineva anume atât o sursă de hrană, cât și un adăpost. Aceștia sunt adesea câinii utilitari/ e serviciu care au ajuns la o anumită vârstă la care nu își mai pot îndeplini sarcinile întocmai. În multe cazuri, aceste animale „eliberate” devin „câini aparținând întregului cartier”, beneficiind în general de îngrijire acordată de locuitorii din respectiva zonă sau municipalitate.
Câini fără stăpân, numiți în România și câini vagabonzi sau maidanezi: această categorie face referire la animalele fără stăpân, care nu au dezvoltat atașamente față de anumite persoane sau relații speciale cu oamenii și care cutreieră un anumit teritoriu în căutare de hrană și adăpost. Este posibil ca acestea să fi fost, de exemplu, abandonate sau ele pot fi rezultatul unor reproduceri necontrolate în cadrul unui grup social prestabilit sau într-o anumită haită de câini. În această categorie ar trebui să fie incluși și câinii sălbatici și semi-sălbatici cărora nu le place să trăiască aproape de oameni și chiar le este frică de ei. Aceste tipologii de câini au ales într-o oarecare măsură să urmeze calea diametral opusă celei care a dus la domesticirea lor cu multe mii de ani în urmă.
O analiză obiectivă a acestor tipologii diferite implică diverse condiții și criterii total diferite pentru fiecare categorie în parte. De aici rezultă următoarea dilemă – cât de bine putem noi, ființele umane, să conștientizăm și să înțelegem aceste diferențe expuse mai sus? Suntem oare atât de siguri și de convinși că fiecare câine are nevoie de un stăpân, de o casă și de o canapea pe care să se întindă pentru a putea fi liniștit și mulțumit?
Răspunsul la această întrebare este unul extrem de complex și nuanțat, însă – în urma unei sinteze generalizate – credem cu tărie că, din diverse motive, acesta diferă de la caz la caz și de la câine la câine.
Să luăm, de exemplu, cazul unui câine sălbatic sau sălbăticit, care a fost ademenit cu mâncare într-o capcană și care poate a fost dus într-un adăpost de câini sau într-un centru de gestionare a câinilor fără stăpân. După o perioadă de timp, deși nu este cu adevărat un câine sociabil, acesta este adoptat de o familie bine intenționată. Este însă foarte puțin probabil ca acest tip de animal să poată duce o existență compatibilă cu familia care l-a adoptat și care oferit un adăpost, ceea ce poate dezvolta diverse fobii ușor demonstrabile.
Este așadar absolut vital să reușim să înțelegem dacă un anumit animal cu care avem de-a face este fizic capabil să trăiască într-o anumită situație dată sau nu. Pentru a defini clar aceste aspecte se impun anumite evaluări comportamentale pentru a stabili dacă respectivul câine este compatibil cu traiul alături de oameni, în mijlocul unei familii. În momentul în care vedem un câine în libertate, este așadar esențial să îi observăm comportamentul și implicit să ne punem câteva întrebări înainte de a interveni propriu-zis: de exemplu, este câinele în pericol de moarte? Oare să îi să-i dau ceva de mâncare, deși nu este deloc slab sau subnutrit? În acest caz cel mai probabil nu este necesar să fie hrănit, ba chiar ar putea fi contraindicat. Dacă un câine aleargă liber, poți să îl observi puțin, cu răbdare și de la depărtare, respectiv să încerci să înțelegi care este situația reală a acestuia, înainte de a presupune automat că a fost abandonat sau că este în pericol? De ce să nu întrebi inițial persoanele din zonă și să verifici dacă a mai fost văzut pe acolo sau dacă este îngrijit de cineva?
Sunt însă mult mai multe întrebări care așteaptă un răspuns, iar răspunsurile generează consecințe mult mai complexe decât acestea pe care încercăm noi să le analizăm într-un singur articol. De aici și dorința noastră de a ne consulta cu persoanele avizate din respectiva zonă, precum și cu diverse asociații locale și cu profesioniști în domeniu, pentru care această problemă nu reprezintă o noutate.
Facem în acest sens un apel și către voluntarii dedicați și pasionați care au grijă de animalele aflate aparent în dificultate: soluția sigură este să observe situația îndeaproape, să afle cât mai multe detalii și informații și să nu reacționeze niciodată sub impulsul momentului sau al emoțiilor. Acesta este singurul mod prin care putem sprijini activ localnicii și organismele guvernamentale locale. Conviețuirea cu câinii fără stăpân poate deveni astfel una mult mai armonioasă, iar noi vom putea garanta adopții cât mai eficiente, benefice și responsabile. Potențialele probleme cu care se confruntă atât familiile adoptatoare, cât și prietenii noștri patrupezi pot fi astfel implicit evitate!