fbpx

Constanta, Romania

Ecarisajul isi reia activitatea

Se inchide epoca Green Life

Pe 20 martie, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Constanței Decebal Făgădău a declarat redeschiderea biobazei, adăpostul public închis în urmă cu câțiva ani unde în 2010 Save the Dogs a filmat abuzuri cumplite.

Primăria va gestiona adăpostul, adopțiile și eutanasiile, în timp ce activitățiile de capturare și transport vor fi încredințate firme bucureștene Felina Vet.
Potrivit unor zvonuri, contractul extern – care se ridică la 235.000 de euro pentru primul an – prevede capturarea a 200 de câini pe lună.

În timpul întâlnirii cu ziariștii primarul a demostrat încă o dată că nu a înțeles originea fenomenului câinilor fără stăpân, având în vedere că a vorbit doar despre eficiența capturilor și despre “un randament ridicat al activității”: nici o mențiune despre sterilizarea gratuită sau la un preț scăzut a animalelor cu stăpân, nici o amendă pentru cei care abandonează (măsuri doar împotriva celor care nu sunt din Constanța și abandonează animalele pe raza orașului), nici un cuvânt cu privire la înregistrarea câinilor în RECS.

Din imaginile difuzate “noul adăpost” pare identic cu cel anterior, înfrumusețat doar cu gresie și îmbogățit cu containere pentru partea administrativă și medicală.

Adăpostirea câinilor în cuști neindividuale reprezintă, în opinia noastră, un risc enorm deoarece animalele nu provin aproape niciodată din aceeași haită și prin urmare riscurile de a se mușca între ei sunt foarte ridicate.

Noi vom monitoriza activitățile ecarisajului, chiar dacă nu avem nici o îndoială în privirea faptului că locația va deveni încă un alt “lager” pentru câini, în timp ce persoanele care alimentează problema prin abandonarea animalelor vor continua să trăiască nepedepsite (și – adaugăm noi – vor continua să voteze pentru cei care le guvernează, fără a fi deranjați de amenzi).

Citește articolul sau ascultă conferința de presă a primarului Decebal Făgădău.